Nicaragua La Picona
cherry, dates, vanilla- Descriere
- Transport
-
Un nou lot din Nicaragua ne-a atras atenția. Este al doilea lot în 2 ani care ajunge în prăjitorie. La Picona este o varietate rară, Maracaturra, care ne oferă un profil de gust unic, cu note fructate, dulci, textură fină și aciditate plăcut echilibrată.
Profil de gust
Vei identifica ușor în ceașcă notele delicioase de cireșe, curmale și vanilie. La Picona este o cafea cu un corp mediu, cu textură fină, care îmbracă o aciditate medie, plăcută, ușor fructată. Dulceața cafelei se regăsește în fiecare sorbitură și se continuă într-un post-gust îndelungat, catifelat.
86 puncte QGrading – evaluare pentru calitatea cafelei verzi
Profil de prăjire
Cu 240 kg în prăjitorie, vom dezvolta un profil de prăjire potrivit pentru espresso. Nivelul de coacere este mediu și am urmărit să protejăm calitatea nativă a bobului – foarte curată, dulce, complexă. Precizia cu care obținem profilul dorit este datorat unei practici zilnice cu o tehnologie performantă, Loring Smart Roaster.
Informații cafea verde
Cireșele care compun acest lot provin din Nicaragua, regiunea Nueva Segovia, de la ferma La Picona, situată la o altitudine cuprinsă între 1.220 și 1.400 m. Producătorul acestei cafele este Samuel Zavala. La Picona este situată chiar la granița cu Honduras și este înconjurată de o rezervație naturală, ceea ce oferă un microclimat excelent pentru cultivarea cafelei.
Ferma La Picona a fost achiziționată în 2005 de către Olga Marina și este administrată din 2017 de fiul acesteia, Samuel Zavala. Inițial, ferma a fost plantată cu soiul Maracaturra, însă ulterior au fost introduse noi soiuri, precum Catuai și Parainema, diversificând astfel producția. La început, cultivarea cafelei în această zonă a fost foarte dificilă din cauza eroziunii, pantelor abrupte și drumurilor proaste care duc la fermă. A fost nevoie de ani de încercări pentru a găsi cele mai bune metode de tăiere și fertilizare pentru Maracaturra. În prezent, Samuel se bucură de faptul că ferma este consolidată, are o producție bună, generează calitate superioară. În plus, este un mediu plăcut pentru toți cei care lucrează acolo, iar gestionarea agronomică este excelentă în prezent.
Datorită conducerii lui Samuel, ferma produce acum unele dintre cele mai bune cafele Maracaturra din zonă.
Samuel are multe obiective pentru el și pentru ferma sa, inclusiv crearea unei ferme autosustenabile, în care să folosească metode cât mai prietenoase cu mediu. De asemenea, își dorește să își vadă ferma crescând și să poată ajuta oamenii din comunitatea sa, oferind oportunități de muncă.
Acest lot a fost procesat prin metoda honey. Cireșele sunt sortate și înmuiate după recoltare, apoi sunt decorticate direct la fermă. Uscarea se realizează la Beneficio Cafetos de Segovia, unde cafeaua se întinde pe paturi la umbră, timp de aproximativ 15 zile, până când atinge o umiditate de 15%. Cireșele uscate sunt apoi păstrate în saci sigilați, într-un depozit răcoros, timp de 5 zile. Uscarea finală a cireșelor durează de regulă 3–4 zile, pe paturi expuse la soare.
Suntem recunoscători pentru aceste eforturi și ne bucurăm să putem împărtăși cu comunitatea noastră loturile excepționale, fructate, care provin din Nicaragua, de fiecare dată când avem oportunitatea de a le aduce în prăjitorie.
-
Livrăm pachete de cafea de specialitate în toate orașele din țară, prin curier - pentru dimineți și pauze de lucru relaxante, acasă.
Livrarea se face prin intermediul serviciului de curierat: în 1 - 3 zile zile de la plasarea comenzii, în timpul săptămănii. Comenzile plasate VINERI, vor fi procesate LUNI dimineață.
Pentru colete trimise în Bucuresti, costul transportului este gratuit pentru o comandă minimă de 100 lei. Dacă optați pentru un coș cu o valoare mai mică, costul de curierat va fi 10 lei/colet.
Pentru colete trimise în țară, costul transportului este gratuit pentru o comandă minimă de 140 lei. Dacă optați pentru un coș cu o valoare mai mică, costul de curierat va fi 17,5 lei/colet.
Îți mulțumim că ne împărtășești pasiunea pentru cafea!
Regiune | Altitudine | Varietate | Procesare |
Nueva Segovia |
1220-1400m |
Maracaturra |
honey |