Filter Costa Rica Aromas del Chirripó
strawberry, floral, milk chocolate- Descriere
- Transport
Am ales Costa Rica Aromas del Chirripó, recolta 2026, pentru profilul de gust expresiv și pentru echilibrul dintre fruct, flori și dulceață. Este primul lot pe care îl aducem de la Aromas del Chirripó și ne-a atras imediat prin caracterul lui clar și foarte plăcut în ceașcă.
Profil de gust
Note care amintesc de căpșune definesc direcția fructată a profilului, completate de note florale delicate și de dulceața ciocolatei cu lapte.
Corpolența medie creează o textură catifelată, iar aciditatea medie aduce prospețime și păstrează gustul bine echilibrat. Dulceața se menține pe parcursul degustării și se prelungește într-un postgust fin, cu note de fructe și ciocolată.
87 puncte QGrading – evaluare pentru calitatea cafelei verzi
Profil de prăjire
Cu 120 kg în prăjitorie, am dezvoltat un profil de prăjire potrivit pentru filtru.
Nivelul de coacere este mediu și am urmărit să protejăm calitatea nativă a bobului - foarte curată, dulce, complexă.
Precizia cu care obținem profilul dorit este datorat unei practici zilnice cu o tehnologie performantă, Loring Smart Roaster.
Informații cafea verde
Aromas del Chirripó este un proiect de familie din Buena Vista de Rivas, Chirripó, regiunea Brunca, aflat la aproximativ 2.000 m altitudine. Familia lucrează o suprafață de aproximativ 22 de hectare, iar propriul wet mill a fost înființat în 2021, după mai mulți ani în care cultivau cafea și vindeau fructele către alți procesatori.
Proiectul este condus de Wilfrido, alături de fiii săi, Gerald și Wayber, care coordonează procesarea și producția. Ferma principală, Los Alpes, se află la poalele muntelui Chirripó, cel mai înalt vârf din Costa Rica. Aici sunt cultivate mai multe varietăți, predominant Catuai, iar Bourbon ocupă o suprafață foarte mică: aproximativ o cincime de hectar, cu 800 de plante.
Plantele de Bourbon au fost introduse în urmă cu aproximativ cinci ani, din semințe prelevate de la câteva plante vechi găsite pe proprietate. Varietatea a avut nevoie de mai mult timp pentru a intra în producție decât Catuai și Caturra, iar recolta din decembrie 2025 – ianuarie 2026 a fost prima suficient de consistentă pentru ca familia să poată procesa separat acest nano lot destinat Origo.
Procesarea este naturală. Fructele sunt recoltate cât mai uniform, la maturitate, și transportate în aceeași zi la wet mill. Mai întâi sunt așezate pe paturi ridicate, unde încep să se deshidrateze până capătă aspectul unor stafide. Ulterior sunt introduse în saci de plastic pentru 5 zile, pentru etapa de fermentație. După fermentație, fructele sunt întinse din nou pe paturi ridicate, sub un acoperiș din plastic, și uscate lent timp de aproximativ o lună, pentru o deshidratare cât mai uniformă. Etapa de dry milling este realizată la Corazón de Jesús, unitatea unui producător vecin. Aici este îndepărtat pergamentul, iar boabele sunt sortate după dimensiune, densitate și culoare.
Regiune Altitudine Varietate Procesare Chirripo, Brunca
2000m
Bourbon
naturală
- Livrăm cafea de specialitate oriunde în România, ca să te poți bucura de ritualul tău acasă sau la birou.
Termen de livrareComenzile sunt expediate prin curier și ajung, de regulă, în 1-3 zile lucrătoare de la procesare.Comenzile plasate vineri, după încheierea programului de lucru, sau în weekend vor fi procesate începând de luni.
Livrări în BucureștiTransportul este gratuit pentru comenzile de minimum 150 lei.Pentru comenzile cu o valoare mai mică de 150 lei:- livrarea la adresă costă 15 lei/colet;
- livrarea la EasyBox sau FANbox costă 10 lei/colet.
Livrări în restul țăriiTransportul este gratuit pentru comenzile de minimum 200 lei.Pentru comenzile cu o valoare mai mică de 200 lei:- livrarea la adresă costă 20 lei/colet;
- livrarea la EasyBox sau FANbox costă 11 lei/colet.
Informații suplimentareÎn perioadele aglomerate, în timpul sărbătorilor legale sau în situații care nu depind de noi, termenul de livrare se poate prelungi. Dacă apar întârzieri, vom face tot posibilul să te informăm cât mai repede.