El Salvador El Borbollon
caramel, almond, stone fruits- Descriere
- Transport
-
Sunt peste 9 ani de când aducem acest lot în prăjitorie. Noua recoltă are același profil dulce și curat, potrivit băutorilor care nu au mai încercat până acum cafeaua de specialitate. Compus din boabe de la două ferme vecine, La Reforma și Santa Maria, El Borbollon este rezultatul efortului familiei Alvarez Diaz, cu o tradiție de 100 de ani în creșterea cafelei.
Profil de gust, El Salvador El Borbollon:
Caramel, migdale și fructe de livadă sunt notele de care ne amintim când gustăm această cafea. Curată și dulce, El Borbollon are o textură cremoasă, o aciditate plăcută, malică și un corp lejer, ca al unui ceai.
84 puncte QGrading – evaluare pentru calitatea cafelei verzi.
Profil de prăjire. Vom dezvolta un profil de prăjire pentru espresso. Nivelul de coacere este mediu și am urmărit să protejăm calitatea nativă a bobului – foarte curată, dulce, complexă. Precizia cu care obținem profilul dorit este datorat unei practici zilnice cu o tehnologie performantă, Loring Smart Roaster.
Informații cafea verde.
Două ferme vecine – Finca La Reforma și Finca Santa Maria – compun originea El Borbollon. Condițiile propice creșterii cafelei fac ca această zonă să ofere cele mai bune cafele din El Salvador. Ca dovadă, 10 dintre cele 15 ferme s-au remarcat în competițiile Cup Of Excellence. 4 dintre acestea, printre care și La Reforma, au obținut și scoruri de peste 90 de puncte.
Cele două ferme aparțin familiei lui Rafael Alvarez Lalinde de peste 100 ani, de-a lungul a 4 generații. Frații Alvarez Diaz au înțeles și au păstrat aceeași atenție ca a tatălui lor pentru o cafea cu profil dulce. De aici și decizia lor de a cultiva doar arbori Bourbon. Această varietate este susceptibilă la boli, dar cu toate acestea au preferat o agricultură meticuloasă pentru o cafea curată, dulce.
Mai mult decât atât, au stația lor proprie de procesare. Toate cafele procesate aici sunt depulpate cu apă și fermentate pentru 16-20 ore. Boabele sunt apoi curățate cu apă curată pentru a îndepărta orice urmă de mucilaj.
Dedicarea familiei Alvarez, în ciuda problemelor cu bolile cafelelor din El Salvador din ultimii 20 de ani, a inspirat restul fermierilor din zonă să investească la rândul lor în creșterea parametrilor de calitate pentru a nu renunța la cultivarea cafelei.
Noua recoltă se remarcă la masa de cupping printr-un profil curat și dulce, cu o aciditate un pic mai ridicată decât Brazil Olhos D’Agua. Are un profil potrivit băutorilor care sunt la început în cafeaua de specialitate.
-
Livrăm pachete de cafea de specialitate în toate orașele din țară, prin curier - pentru dimineți și pauze de lucru relaxante, acasă.
Livrarea se face prin intermediul serviciului de curierat: în 1 - 3 zile zile de la plasarea comenzii, în timpul săptămănii. Comenzile plasate VINERI, vor fi procesate LUNI dimineață.
Pentru colete trimise în Bucuresti, costul transportului este gratuit pentru o comandă minimă de 100 lei. Dacă optați pentru un coș cu o valoare mai mică, costul de curierat va fi 10 lei/colet.
Pentru colete trimise în țară, costul transportului este gratuit pentru o comandă minimă de 140 lei. Dacă optați pentru un coș cu o valoare mai mică, costul de curierat va fi 17,5 lei/colet.
Regiune | Altitudine | Varietate | Procesare |
Santa Ana Volcano |
1400-1500m |
Red Bourbon |
spălată |