Costa Rica Canet
Costa Rica Canet Costa Rica Canet

Costa Rica Canet

chocolate, rum, citrus
65,00 lei
  • Descriere
  • Transport
  • Relația noastră strânsă cu Esteban Zamora dezvoltată pe valori comune în cafea ne-a adus în prăjitorie acest lot din Costa Rica. Canet este un micro-lot compus dintr-o selecție de boabe de cea mai bună calitate, procesate natural anaerob. Procesarea complexă a rezultat într-o cafea corpolentă, cu aciditate pronunțată, care impresionează prin claritate și dulceață. 

    Profil de gust

    Am ales acest lot pentru profilul complex, fructat, transparent, compus din note dulci de ciocolată, rom și citrice. Este o cafea cu o corpolență înaltă, cu o textură bogată, cremoasă, care acoperă papilele gustative și cu o aciditate pronunțată, bine echilibrată. Dulceața citrică se continuă mult după prima sorbitură, într-un postgust plin, decadent. 

    88 puncte QGrading – evaluare pentru calitatea cafelei verzi

    Profil de prăjire

    Cu 138 kg în prăjitorie, vom dezvolta un profil de prăjire uniroast, potrivit pentru espresso si filtru. Nivelul de coacere este mediu și am urmărit să protejăm calitatea nativă a bobului – foarte curată, dulce, complexă. Precizia cu care obținem profilul dorit este datorat unei practici zilnice cu o tehnologie performantă, Loring Smart Roaster.

    Informații cafea verde

    Acest lot provine din regiunea Tarrazu, din sub-regiunea El Rodeo, San Marcos, de la o altitudine cuprinsă între 1.700 m și 1.900 m. Creatorul acestui lot este Esteban Zamora, considerat un om de știință nonconformist, în lumea cafelei din Tarrazu, Costa Rica. 

    Inginer de profesie, a fost atras în tradiția familiei când a întâmpinat dificultăți în a-și găsi un loc de muncă în domeniul studiat. În schimb, Esteban s-a bucurat de un real succes în călătoria sa în lumea cafelei, explorând cu procesarea cafelei atât în cadrul familiei extinse, cât și în rândul vecinilor săi, cu ajutorul cunoștințelor și abilităților sale. Acesta este recunoscut pentru talentul său aparte de a descoperi tehnici de procesare și de a selecta cele mai bune cireșe pentru fiecare proces, în strânsă colaborare cu partenerii săi. Întreaga familie se implică în proiect, iar locația excelentă din Rodeo ajută la obținerea unei calități constante la fiecare recoltă.

    Pentru acest lot a fost folosită procesarea natural anaerobă. Pentru această tehnică specială de procesare, Esteban a ales să utilizeze cele mai bune fructe de cafea provenite de la o altitudine între 1.700 și 1.900 m. Canet este una dintre microregiunile privilegiate din Tarrazu pentru producția de cafea. Regiunea este o mare crestătură în Munții Los Santos, între La Cruz și San Pedro. Are o altitudine ridicată, un microclimat unic și un sol fertil, care susțin creșterea și maturarea excelentă a fructelor. Esteban a ales în mod specific cireșele de la această fermă, tocmai pentru că procesarea anaerobă necesita cireșe de cea mai înaltă calitate. Cafelele din Canet sunt de obicei foarte suculente, cu note fructate și dulci.

    Procesarea natural anaerobă realizată de Esteban necesită efort, planificare și un bun control asupra fiecărui detaliu al procesului. Este o tehnică complexă, care durează mai multe zile și implică multă mișcare. În primul rând, cireșele atent selectate sunt puse la uscat pe paturi suspendate, timp de 5-7 zile, în funcție de condițiile meteorologice de la stație. Apoi, cireșele semi-uscate sunt lăsate în pungi de plastic pentru cel puțin 6 zile, dar până la maximum 14 zile, pentru a se permite o fermentare lentă și controlată. În al treilea rând, cafeaua este apoi uscată cu grijă, până la perfecțiune, în uscătoare mecanice statice. În final, lotul de cafea procesat este lăsat să se odihnească în fructe uscate în depozitul lui Esteban, pentru minimum o lună, înainte de pregătirea cafelei pentru export. 

    Pentru acest micro-lot foarte special, Esteban folosește propria sa mică moară uscată, pe care și-a pus-o la punct recent în mica sa afacere. El își calibrează decojitorul pentru a îndepărta cu atenție fructul uscat și pergamentul, evitând să rupă prea multe semințe. Folosește site de dimensiuni diferite pentru a sorta după mărime. Esteban folosește aerul pentru a clasifica după densitate și elimină orice defecte manual înainte de a împacheta această cafea pentru export.

    Spiritul de bună vecinătate al lui Esteban bazat pe încrederea lui în cireșele de cafea se extinde și în prăjitorie. În curatoriere, rămânem dedicați efortului de a selecta cafele excepționale și de a sprijini comunități de producători și fermieri. Suntem entuziasmați să împărtășim cafelele unice, experimentale, care provin din zonele cu tradiție și inovatoare din Costa Rica, cu toți iubitorii de cafea.

  • Livrăm pachete de cafea de specialitate în toate orașele din țară, prin curier - pentru dimineți și pauze de lucru relaxante, acasă.

    Livrarea se face prin intermediul serviciului de curierat: în 1 - 3 zile zile de la plasarea comenzii, în timpul săptămănii. Comenzile plasate VINERI, vor fi procesate LUNI dimineață.

    Pentru colete trimise în Bucuresti, costul transportului este gratuit pentru o comandă minimă de 100 lei. Dacă optați pentru un coș cu o valoare mai micăcostul de curierat va fi  10 lei/colet.

    Pentru colete trimise  în țară, costul transportului este gratuit pentru o comandă minimă de 140 lei. Dacă optați pentru un coș cu o valoare mai micăcostul de curierat va fi  17,5 lei/colet.

    Îți mulțumim ne împărtășești pasiunea pentru cafea!

Regiune Altitudine Varietate Procesare

Tarrazu

1700-900m

Catuai

natural anaerobă