SENSORY ORIENTATION AT HOME

SENSORY ORIENTATION AT HOME

curs online practic | 3 ore | 4 - 8 loc
650,00 lei

După 8 ani de experiență de educație în cafeaua de specialitate răspundem în mod creativ nevoii de cunoaștere a pasionaților de cafea, care nu lucrează în domeniu. La Origo Academy am creat un spațiu deschis curiozității și dedicat transferului de cunoștințe prin experiențe practice și senzoriale. Prin cursul online Sensory Skills Orientation @ Home te ajutăm să îți dezvolți percepția senzorială, prin antrenarea ghidată a simțurilor cel mai des activate în consumul de cafea: gustul și mirosul.

Vei primi acasă, înainte de curs, un pachet cu următorul conținut:

  • sticluțe cu soluții de gust (dulce, acru, sărat, amar, umami)
  • 2 linguri de cupping
  • 2 cești cupping
  • kit 6 arome Les Nes Du Café
  • mostre de cafea măcinată
  • coffee flavor wheel
  • un măr
  • fișe de lucru pentru activitățile de degustare

Agenda

  • prezentarea simțurilor utilizare în analiza senzorială a cafelei - văz, gust, miros, auz, simț tactil
  • introducere în metoda de cupping
  • 4 activități de degustare și analiza senzorială a mostrelor de cafea primite în pachet
  • Q&A la final

Necesar 

  • o conexiune stabilă la internet
  • un pix
  • 5 L apă filtrată / apă plată
  • o sticlă apă Bucovina 500 ml si o sticla Aqua Carpatica 500 ml
  • 2 recipiente pentru incalzirea apei / fierbatoare
  • alte 2 cești 200 ml
  • un timer

După întâlnirea online la Sensory Orientation în care explicăm, explorăm și ne bucurăm de știința și exercițiul evaluării senzoriale în cafea, vei stăpâni conceptele și limbajul de bază care să îți permită să descrii ce simți într-o ceașcă de cafea. Fiecare ceașcă de cafea după acest curs devine un prilej de a exersa și de a conversa alături de pasionați și profesioniști din cafea.

Condiții de anulare: Vă rugăm ca toate anulările sau modificările de participare la cursuri să fie anunțate cu minim 48 h înaintea începerii cursului.

În cazul în care, date fiind situații independente de participant, anularea trebuie efectuată cu mai puțin de 48 h înainte, acesta va beneficia de un voucher în valoarea cursului anulat, cu valabilitate de 3 luni.  Voucherul va putea fi utilizat fie pentru reprogramarea participării la o altă dată de curs, în limita locurilor disponibile, fie pentru achiziționarea de produse furnizate pe www.origocoffee.ro.

În cazul în care cursul a fost achiziționat sub formă de card cadou, după anularea participării, valabilitatea acestuia nu se prelungește.