Brew Burundi Gahahe W
Brew Burundi Gahahe W Brew Burundi Gahahe W

Brew Burundi Gahahe W

orange, red currant, honey
45,00 lei
  • Descriere
  • Transport
  • În Burundi, recoltele pentru segmentul specialty provin din gospodării care nu depășesc mai mult de 250 arbori de cafea fiecare. Munca metodică și plină de răbdare a familiilor este răsplătită în calitatea cafelei.

    Pe masa de cupping, Burundi Gahahe Washed s-a remarcat printr-o aciditate lactică și citrică dezvoltată frumos, un corp mediu și o textură suculentă, catifelată. Notele predominate pe fișele de degustare au fost: portocală, miere, coacăze roșii.

    Profil de prăjire. Ernest Valentin este expertul nostru pentru această etapă. Sunt recolte mici, boabele sunt atent selecționate, arborii sunt bătrâni, procesarea acestui lot este prin metoda washed. Astfel, Ernest a avut ca obiectiv să identifice punctul de coacere ideal prin care să încapsuleze în bob complexitatea compușilor, în timp ce controlează un profil clar și duce dulceața cât mai sus. 

    Pentru cafelele noastre nivelul de prăjire este unul ușor, spre mediu. Controlul în acest proces și precizia cu care Ernest obține profilul dorit în ceașcă este datorat unei practici zilnice cu o tehnologie performantă, Loring Smart Roaster. 

    Informații cafea verde.

    Pentru segmentul specialty, cafelele din Burundi provin din gospodării foarte mici, fiecare familie îngrijește aproximativ 250 copaci. Toți arborii sunt varietate Red Bourbon, iar boabele sunt toate adunate manual și transportate pentru a fi procesate în aceeași zi. 

    Gahahe este numele stației de procesare aflate în regiunea Kayanza. Echipa de aici depune toate eforturile pentru a fi un sprijin constant pentru familiile de producători: oferă fertilizatori organici obținuți din pulpa fructului de cafea, facilitează plante mici de cafea utile pentru a repopula fermele destul de îmbătrânite, cu arbori de peste 50 ani, investesc în tehnologie pentru a garanta calitatea procesului de selecție a boabelor, urmăresc și recompensează calitatea loturilor, de la o recoltă la alta, de la o fermă, la alta.

  • Livrăm pachete de cafea de specialitate în toate orașele din țară, prin curier - pentru dimineți și pauze de lucru relaxante, acasă.

    Livrarea se face prin intermediul serviciului de curierat: în 1 - 3 zile zile de la plasarea comenzii, în timpul săptămănii. Comenzile plasate VINERI, vor fi procesate LUNI dimineață.

    Pentru colete trimise în Bucuresti, costul transportului este gratuit pentru o comandă minimă de 100 lei. Dacă optați pentru un coș cu o valoare mai micăcostul de curierat va fi  10 lei/colet.

    Pentru colete trimise  în țară, costul transportului este gratuit pentru o comandă minimă de 140 lei. Dacă optați pentru un coș cu o valoare mai micăcostul de curierat va fi  17,5 lei/colet.

    Îți mulțumim ne împărtășești pasiunea pentru cafea!

Regiune Altitudine Varietate Procesare

Kayanza

1800m

Red Bourbon

spălată